Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Newsletter Exclusive / Thomas Briot

Armata europeană – un proiect serios sau fantasmă îndepărtată?

«Mergeți liniștiți, nu o să vă recunoască nimeni»

 

În 2018, Angela Merkel și Emmanuel Macron și-au exprimat dorința de a crea «o adevărată armată europeană» pentru a garanta suveranitatea Europei fără asistență externă (anume cea a Statelor Unite). Intervenind scurt după anunțurile lui Donald Trump care au criticat dur NATO, aceste discursuri fără precedent au suscitat mari speranțe precum și critici.

În 2020, 2 ani după aceste discursuri, ne putem întreba dacă ideea unei armate europene încă mai este relevantă.

Oare va exista o armată a Uniunii Europene într-un viitor apropiat?

O idee veche (și recurentă)

Ideea unei armate europene comune este una veche, ba chiar străveche: dacă în istorie nu a existat niciodată o armată care să se revendice ca fiind europeană, există antecedente: Marea Armată lui Napoleon era constituită de soldați provenind din toată Europa (deși era menită să se lupte cu alți europeni). Armatele profesionale din secolele XVII și XVIII aveau și ele o dimensiune europeană, fiind compuse de mercenari din mai multe țări.

Dincolo de aceste exemple străvechi, ideea de o armată europeană unită a apărut la începutul construcție europene, în anii 50. Numai cu câțiva ani după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial care devastase Europa, Statele Unite, atunci implicate în războiul din Coreea, au solicitat creația unei armate europene.

Pentru a se opune trupelor sovietice masate de-a lungul Cortinei de Fier, Statele Unite își doreau întărirea forțelor armate europene, dar mai ales reînarmarea Germaniei de Vest. Existența unei armate europene sub comandamentul NATO trebuia să facă mai acceptabilă reînarmarea Germaniei, idee căruia Franța îi era strict opusă.

Proiectul prevedea crearea unor autorități europene suprastatale, și pe termen lung dispariția armatelor naționale, înlocuite de o unică armată europeană. Proiectul, care avea totuși o origine foarte pragmatică, a fost prea ambițios pentru epoca lui, iar ratificarea lui a eșuat.

Ideea unei armate europene a hibernat 50 de ani până în 2004, când Guy Verhofstadt, atunci prim-ministrul Belgiei, a afirmat că «politica externă a UE nu va fi luată în serios decât odată cu existența unei armate europene». În 2007, Angela Merkel, deja cancelară a Germaniei, menționa și ea necesitatea de a se «apropia de o armată europeană comună». Jean-Claude Juncker visa și el la această idee din 2015, iar Brexit-ul a adus din nou dezbaterea în spațiul public, Marea Britanie fiind până atunci sursa principală a blocajelor privind politica de apărare comună a Europei.

ue

Sursă foto: The Telegraph

 

Criticile lui Donald Trump la adresa NATO în 2018 au crescut în mod semnificativ popularitatea ideii.

Vedem așadar că ideea unei armate europene a fost prezentă în spațiul public de la începutul construcției europene, fiind luată mai mult sau mai puțin în serios. Cu toate acestea, merită să ne interesăm și despre ce politici de apărare și securitate au fost implementate la nivelul Uniunii de-a lungul acestor ani.

Politica comună de apărare a Uniunii

Uniune Europeană are în prezent la dispoziție mai multe instrumente de apărare și securitate:

Funcționarea politicii europene de apărare este așadar foarte complexă, implicând mai multe organe și instrumente a cărora utilitate este deseori pusă sub semnul întrebării.

UE este și a fost implicată în mai multe operațiuni militare de scară redusă.

Aceste operații reprezintă, la o scară cât se poate de redusă, primele intervenții militare coordonate ale UE, fără tutela NATO.

Resursele militare și civile necesare pentru desfășurarea acestor operații sunt puse la dispoziție de către state membre: astfel, operațiile din cadrul PSAC sunt mai degrabă cooperări între state membre decât acțiuni unor forțe UE.

Prin complexitatea sa excesivă și lipsa unor forțe unificate ale UE, actuala politică de apărare comună a UE este încă foarte departe de «armata europeană» visată de unii. Totodată, merită notat că dezvoltarea progresivă a PSAC s-a accelerat în ultimii ani, în mod special cu implementarea Fondului de apărare european.

Armata europeană – o idee bună?

Perspectiva unei armate europeane are o mare popularitate: în jur de 70% din Europeni susțin dezvoltarea PSAC și mersul spre o armată comună, arată datele din Eurobarometre.

Dincolo de sondaje și slogane, beneficiile unei cooperări mai strânse în domeniul militar ar fi enorme pentru Europa. Dacă formarea unor unități care să fie exclusiv sub responsabilitatea UE nu este încă la ordinea zilei, cooperarea în domeniul cercetării și producției de armament este cât se poate de actuală.

securitate

Sursă foto: Ronald Elzenga

 

Actualmente, toate țările din UE cheltuiesc în total 200 de miliarde de euro pentru apărare în fiecare an. După unele estimări ale Agenției Europene de Apărare, între 25 și 100 de miliarde de euro ar putea fi generate prin mutualizarea comenzilor de armament și a proiectelor de cercetare. «Noi nu ducem lipsa de capacități, ci de eficacitate», a declarat pentru Le Monde un expert al Comisiei.

Din punct de vedere geopolitic, UE ar avea numai de câștigat de la o politică unită de apărare. Cum sublinia corect Guy Verhofstadt în 2004, Uniunii îi lipsește hard-powerul necesar pentru a da credibilitate politicii sale externe. Neputința Europei față de expansionismul agresiv al Rusiei în 2014 este numai unul dintre exemplele care pot fi invocate pentru a demonstra necesitatea unei autonomii europene în domeniul apărării.

Și totuși – deși Europa ar beneficia enorm de o politică serioasă de apărare – elaborarea unei astfel de politici nu este posibilă în climatul geopolitic actual.

Armata comună – o fantasmă?

Elaborarea unei politici unificate de apărare, darămite unei armate europene, este în momentul de față imposibilă din mai multe motive.

Primul este că o astfel de politică nu poate fi implementată în situația în care Europa nu are o politică externă clar definită, și întâlnește deja multe dificultăți pe planul intern. Teoreticianul militar prusac Carl von Clausewitz scria la începutul secolului XIX că «războiul este continuarea politicii prin alte mijloace». Cât Europa nu are o direcție politică clară și o politică externă bine conturată, nu poate fi gândită o politică de apărare care să fie continuarea logică a precedentelor.

Al doilea motiv este că nu toate țările din UE și-ar dori un astfel de lucru, deoarece ele beneficiază mai mult din status quo. NATO rămâne actorul principal în apărarea Europei, iar țările din flancul estic susțin acest status quo și chiar profită de dependența față de Statele Unite. Printre aceste țări se numără Polonia, România, și țările Baltice, printre altele: acest lucru se explică bineînțeles prin proximitatea cu Rusia, dar și printr-o anumită complacere în această dependență.

Pentru același motiv este dificilă și mutualizarea achizițiilor de arme recomandată de Agenția Europeană de Apărare: România de exemplu achiziționează echipamente aproape exclusiv de la Statele Unite, în scopul de a atrage bunăvoința aliatului său. Astfel, România, Polonia și alte țări importante geografic pentru apărarea Europei nu cumpără echipamente de la aliații europeni, suscitând critici prin cercurile militare franceze și germane.

Totodată, țările din Estul Uniunii nu sunt singurele responsabile ale acestui blocaj: Germania este și ea reticentă să își crească investițiile în apărare, preferând și ea menținerea status quo-ului din motive economice.

În final, trebuie notat și faptul că contextul geopolitic care a adus din nou dezbaterea în jurul ideii de armată europeană s-a schimbat. Dezbaterea pornise de la criticile făcute de președintele Trump, care îndemna țările europene din NATO să atingă obiectivul de cheltuieli militare de 2% din PIB, amenințând de asemenea să își retragă trupele de pe continent. Viitorul NATO era atunci incert, justificând astfel nevoia unei forțe militare europene. Victoria lui Joe Biden a răsturnat această situație, președintele ales având intenția să revină asupra deciziilor lui Trump în domeniul relațiilor transatlantice.

Cu toate acestea, crearea unei politici unificate de apărare rămâne pe termen lung un obiectiv important pentru UE (care va trebui înainte de asta să-și depășească problemele interne și să reușească elaborarea unei politici externe coerente).

Mai multe despre tematici de apărare și geopolitică puteți citi pe True Story Project:

 

Sursă foto: Shutterstock

 

[1] Bugetul inițial prevăzut era de 13 miliarde.

#Te-ar mai putea interesa și