Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Thomas Briot

Afganistan – războiul fără sfârșit

150 000 de morți, un trilion de dolari. Aceste numere reprezintă costul uman și financiar al războiului.

20 de ani de la începutul războiului (care este doar unul dintre numeroasele războaie pe care le-a cunoscut Afganistanul în ultimii 50 de ani ), este greu de afirmat că situația s-a ameliorat.

Negocierea privind acordul de pace dintre guvernul afgan și rebelii talibani este extrem de tensionată după ce Joe Biden a amânat decizia lui Donald Trump de a retrage toate trupele americane din Afganistan până pe 1 mai 2021. Este greu de spus dacă acordul de pace atât de așteptat se va materializa.

În acest context de incertitudine, oare se mai poate spera sfârșitul războiului din Afganistan?

Afganistan – războiul permanent

De-a lungul istoriei, Afganistanul a fost considerat drept o fortăreață imposibil de cucerit: Marea Britanie și Imperiul Rus au eșuat de mai multe ori să controleze acest teritoriu strategic.

teroristi

Sursă foto: The Voice Times

 

Din 1978, Afganistanul se află într-o stare cvasi-permanentă de război:

După succesele inițiale din 2001-2003, coaliția s-a încurcat într-un război fără sfârșit, nereușind să pună capăt insurgenței talibane. 20 de ani după începutul războiului și cu peste 150 000 de morți în toate taberele, inclusiv populația civilă, războiul din Afganistan nu poate fi descris decât drept un eșec.

Motivele eșecului

Cum poate fi explicat acest eșec? Un factor crucial este corupția extremă a guvernului afgan și a aliaților săi. Corupția astronomică a guvernului afgan a antagonizat foarte mulți afgani, înmulțind nemulțumirile și crescând popularitatea talibanilor.

Oficialii afgani au furat terenuri, au distribuit locuri de muncă guvernamentale drept mită și adesea au păcălit forțele speciale ale SUA să atace rivalii lor politici în loc de talibani. Această maltratare de către guvernul afgan a împins mai multe triburi în brațele talibanilor, oferindu-le astfel luptători, rețele de sprijin și baze pentru desfășurarea unor noi ofensive.

Un alt factor care este legat de corupție este ineficiența forțelor armate afgane. Deși peste 350 000 de polițiști și soldați au fost formați, forțele de securitate afgane au strălucit de mai multe ori prin incompetența lor.

În mod repetat, unități întregi ale forțelor armate afgane au dezertat împreună cu echipamentul lor, chiar dacă dețineau superioritatea numerică și materială. Omar Jan, un comandant afgan respectat, a comentat astfel despre o bătălie din provincia Helmland:

«Au fugit! 2000 de soldați. Aveau tot ce aveau nevoie, arme, muniții, erau mai numeroși – și au fugit!»

Trupele care nu au fugit în fața talibanilor au plătit un preț foarte mare: peste 65 000 de membrii ai forțelor de securitate afgane au fost uciși de la începutul conflictului. În general, forțele armate afgane nu reușesc să mențină controlul asupra provinciilor ocupate fără sprijinul coaliției.

Această situație poate fi comparată cu cea din Vietnam și din Irak: armata sud-vietnameză fiind extrem de coruptă și dependentă de sprijinul SUA s-a prăbușit cu scurt timp după retragerea forțelor americane. De asemenea, Irakul a suferit înfrângeri groaznice împotriva Statului islamic după ce majoritatea trupelor americane au fost retrase.

meme

Sursă foto: Madison

 

Un alt factor major în eșecul SUA este ingerința Pakistanului în conflict. Strategia Pakistanului în Afganistan este determinată în mare parte de rivalitatea indo-pakistaneză. În 2001, președintele pakistanez Pervez Musharraf a întrerupt oficial sprijinul acordat talibanilor la cererea administrației Bush. Totodată, el a reînceput să sprijine talibanii din 2004, temându-se de influența crescătoare a Indiei în Afganistan.

Armata pakistaneză a finanțat talibanii, le-a acordat refugiu, a stabilit tabere de antrenament și i-a sfătuit cu privire la planificarea războiului. Masa critică de recruți pentru ofensiva din 2006 a provenit din taberele de refugiați afgani din Pakistan. O lungă succesiune de lideri americani a încercat să schimbe politica față de Pakistan, fără niciun rezultat: este puțin probabil ca Washington să fi putut face ceva pentru a-i convinge pe liderii pakistanezi să ia măsuri care le-ar fi riscat influența în Afganistan.

Acești factori puternici au împiedicat Statele Unite și guvernul afgan să câștige războiul. Cu toate acestea, eșecul nu a fost mereu inevitabil.

Oportunități ratate

Cele mai bune oportunități de găsi o soluție durabilă pentru pacificarea țării au apărut la începutul războiului, între 2001 și 2005. Talibanii erau dezorganizați, iar sprijinul popular pentru noul guvern afgan era relativ ridicat, la fel ca și răbdarea față de prezența străină. Din păcate, deciziile SUA din acel timp au blocat opțiunile diplomatice care ar fi putut evita anii de război care au urmat.

Prima greșeală a fost decizia administrației Bush de a exclude talibanii din procesul politic de după invazie. Liderii talibani au încercat să negocieze un acord de pace cu președintele afgan Karzai în decembrie 2001. Ei erau dispuși să depună armele și să-l recunoască pe Karzai drept liderul legitim al țării. Dar secretarul american al Apărării Donald Rumsfeld a distrus orice speranță privind un astfel de acord, declarând că «nu negociem cu teroriști».

După aceea, între 2002 și 2004, liderii talibani au continuat să îi solicite președintelui Karzai permisiunea de a participa la procesul politic din țară. Karzai a raportat aceste uverturi americanilor, iar drept răspuns administrația Bush a interzis orice negociere cu liderii talibani. În cele din urmă, noul guvern a fost înființat fără ca talibanii să obțină un loc la masă.  Аcest lucru i-a împins din nou pe talibani la război.

În același timp, administrația Bush își realiza strategia de «afganizare» a războiului, anume formarea unei armate afgane care să preia pe termen lung responsabilitățile forțelor americane. Această politică este aceeași ca și «vietnamizarea» și «irakizarea» folosite în conflictele din Vietnam și Irak, prima fiind un dezastru și a doua având succese foarte limitate.

Campania pentru formarea unei armate afgane a pornit foarte lent: în 2006, numai 26 000 de soldați afgani fuseseră antrenați. Când ofensiva talibană din același an a început, nu au existat forțe pentru a o opri, iar talibanii au preluat controlul a mai multor provincii-cheie.

Administrația Bush a pierdut astfel două oportunități de a stabiliza situația din Afganistan.

Acordul Trump

În fața acestui război prelungit, care avea deja un cost estimat de peste 1 trilion de dolari, administrația Trump și-a anunțat dorința de a pune capăt «războaielor nesfârșite» și de a retrage toate trupele americane din Irak.

Trump a inițiat negocieri cu talibanii, prin intermediul reprezentantului special Zalmay Khalilzad. Deși talibanii nu au acceptat toate condițiile impuse de SUA, un acord istoric a fost semnat în 2020 la Doha: SUA și NATO urmau să își retragă toate trupele în 14 luni, dacă talibanii își opreau colaborarea cu Al Qaida și orice altă organizație teroristă.

harta

Sursă foto: Radio Free Europe

 

Urmărind condițiile acordului, Trump a redus prezența militară americană în Afganistan la 8600, iar integralitatea trupelor coaliției trebuia retrasă până pe 1 mai 2021.

Cu toate acestea, motivația reală în spatele ei este dorința de a readuce trupele americane acasă și de a opri acest război foarte costisitor pentru Statele Unite, fără a încerca realmente să negocieze o pace durabilă. Așadar, este mai mult o ieșire onorabilă din conflict decât o pace negociată.

Dilema lui Biden

Administrația Biden se confruntă cu o dilemă în Afganistan.

Poate alege să respecte acordul conclus cu talibanii de Trump, chiar dacă nu Casa Albă nu este pregătită pentru consecințele probabile a retragerii sale din țară, printre care escaladarea războiului civil și creșterea puterii talibanilor.

Poate să își mențină prezența militară, sperând să întărească poziția guvernului afgan și obligând talibanii să se supună unui adevărat compromis de pace negociat. Problema acestei abordări fiind faptul că este o versiune a aceleiași strategii costisitoare pe care SUA o urmărește cu fără mare succes de peste două decenii.

Indiferent de calea pe care o va alege președintele Joe Biden, conflictul se va intensifica în mod inevitabil după 1 mai iar perspectiva unui echilibru politic între talibani și guvernul afgan va rămâne una îndepărtată.

 

Vă recomandăm și Afganistan – o poveste fără sfârșit, De ce sunt așa multe conflicte în Orientul Mijlociu? și  19 ani de la 9/11

 

Sursă foto: VICE

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și