close_icon
#Analize / Alexandru Văleanu

Administrația Trump: partea plină a paharului

De la începutul administrației Trump în 2016 și până acum, cu precădere în ultima perioadă, părerile față de realizările președintelui au fost împărțite, fiind considerate fie cele mai bune din istorie, fie cele mai slabe. În mod evident, niciuna dintre cele două afirmații nu este adevărată, iar această abordare fatalistă prezentă de ambele părți ale mass-media în mod special, nu reușește decât să divizeze și mai mult poporul american. Adevărul, idem majorității cazurilor, este undeva la mijloc. Firește, Trump a făcut câteva erori grave de-a lungul activității sale decizionale, cele mai vizibile fiind gestionarea pandemiei și instabilitatea socială. Cu toate acestea, nu poate fi negat faptul că nu a fost o administrație întru-totul dezastruoasă, iar la sfârșitul acesteia putem identifica o serie de realizări atât pe plan intern, cât și pe plan extern. De-a lungul acestei analize voi juca rolul de avocat al diavolului, încercând să evidențiez lucrurile obiectiv bune făcute în perioada 2016-2019, cu potențialul risc de a acorda prea puțină importanță greșelilor.

alegeri SUA

Sursă foto: Ethical Systems

 

În timpul campaniei sale din 2016, una dintre temele principale aduse în discuție de către Donald Trump a fost economia. Deși Statele nu s-au bucurat de o creștere a Produsului Intern Brut (PIB) de 6%, precum a promis președintele în 2017, au avut o creștere constantă între 2% și 3%. Întrucât atât Obama, cât și Bush înaintea sa au avut o creștere medie similară, este clar că nu  sunt impresionante cifrele reale din perioada lui Trump.

Însă, Biden a declarat de mai multe ori că Trump a distrus economia pe care democrații și președinția Obama au lăsat-o în 2016. Conform cifrelor, această declarație ce a fost repetată și la dezbaterea prezidențială din 29 septembrie este falsă. În cel mai rău caz, creșterea economică de la sfârșitul mandatului lui Obama a rămas la același nivel în perioada Trump.

Trump a redus șomajul în SUA?

O altă realizare majoră a administrației a fost reducerea ratei șomajului până la apariția pandemiei. Trump a reușit în luna februarie a acestui an să aducă rata la 3.5%, fiind cea mai mică din ultimii 50 de ani. Mai mult, acest procent a scăzut și în rândul minorităților. Astfel în mediul latin-americanilor, șomajul a scăzut la 3.9%, iar în cel al afro-americanilor la 5.5%. Ambele procentaje reprezintă minimul istoric. Într-adevăr, trebuie menționat faptul că nu este numai meritul lui Trump aici, ci și al situației socio-economice din câmpul muncii. În ultimii ani, multe persoane s-au pensionat în SUA și job-urile s-au diversificat, iar acești factori au contribuit la scăderea procentelor.

Cu toate acestea, trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Deși a fost ajutat de natura perioadei în care a preluat mandatul, adevărul factual rămâne același: sub conducerea sa, rata șomajului anterioară pandemiei a ajuns la 3.5%.
somaj

Sursă foto: Media Matters

 

Odată cu creșterea PIB-ului și scăderea ratei șomajului, sub Trump s-a redus și numărul populației ce trăiește sub pragul sărăciei. Concret, rata a scăzut până la 10.5% în 2019, iar acesta este cel mai mic procent din 1959 până-n prezent. În mod evident, acest procent încă este prea mare, având în vedere că SUA este cea mai bogată țară din lume, dar obiectiv vorbind, sub Trump se pare că americanii o duc mai bine din punct de vedere economic decât au dus-o sub alți președinți.

Trump și China, o relație tensionată

Deși pe plan intern reușitele pot fi considerate fie exagerate, fie cu dublu tăiș, pe plan extern a luat o măsură ce, în opinia mea, este cea mai bună luată de către un lider occidental în ultima perioadă, anume încercarea de a opri expansiunea chinezească. Pe 22 martie 2018, Trump a impus o multitudine de tarife economice Chinei cu scopul de a încetini creșterea economică a acesteia, fiind astfel primul lider vestic ce a recunoscut în mod oficial pericolul pe care îl incubă ascensiunea necontrolată a Chinei. În afară de tarife, Trump a susținut Hong Kong și Taiwan, a încercat să interzică accesul companiilor chinezești pe piața americană și a fost per total unul dintre cei mai mari critici ai Beijingului din ultimii patru ani. Deși aceste măsuri sunt reminiscențe ale celor luate în timpul Războiului Rece contra URSS-ului și mulți oameni le pot vedea ca fiind depășite într-o lume interconectată și multiculturală, adevărul este că ele sunt esențiale pentru a preveni expansiunea sferei de influență chinezești.

china

Sursă foto: Nikkei Asia

 

În ciuda relațiilor de prietenie pe care China le menține cu aproape toate țările, fie ele liberale sau autoritare, o lume în care Beijing-ul înlocuiește Washington-ul ca hegemon al geopoliticii contemporane nu este deloc favorabilă vestului liberal. Precum a arătat istoria, orice stat sau imperiu care a ajuns în această poziție de hegemonie globală s-a folosit de puterea sa pentru a-și extinde interesele în afara granițelor proprii. În mod evident, nici Statele Unite nu sunt inocente în această privință, intervenind atât militar, cât și prin alte mijloace într-o serie de state independente. În schimb, diferența  majoră este că Republica Populară Chineză este un stat totalitar în sensul clasic, ce nu are în vedere doar componenta economică, ci și cea ideologică. Astfel, în 2020, nu putem trata China cu aceeași naivitate ca în trecut, ci trebuie să avem în vedere potențialele pericole ce sunt asociate ascensiunii regimului de la Beijing, iar Trump împreună cu echipa sa de politică externă din Partidul Republican înțeleg acest lucru și acționează ca atare.

În actualul context socio-politic, demonizarea lui Trump și portretizarea lui ca fiind incapabil, corupt și nimic mai mult nu fac altceva decât să adâncească și mai mult craterul din societatea americană. În această privință, trusturile media afiliate ambelor părți sunt vinovate.

Trump nu este sub nicio formă salvatorul poporului american, cum este prezentat de o parte, dar nici un dezastru total, cum este întruchipat de cealaltă. Acțiunile și mesajele actualului președinte trebuie judecate la rece, cu bune și cu rele, pentru a stopa masiva polarizare ce s-a format în jurul lui și pentru a vindeca rănile societății americane.

 

Despre Trump mai puteți citi și în analizele America lui Trump vede o singură culoare: alb și Biden vs. Trump: Un fiasco politic.

Sursă foto: ABC News

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și